Dermato-cosmetică
Ce tratăm?
1. Acnee activă şi cicatricială
Acneea este o afecţiune foarte frecventă, mai ales în rândul tinerilor, dar cu situaţii frecvente şi la vârsta matură, consecinţă fie a unei tulburări endocrine, fie a unei îngrijiri nepotrivite a acneei debutate în adolescenţă sau agravată prin abuzul de cosmetice şi săpunuri. Consultaţia dermatologică este obligatorie, pentru că tratamentul este etapizat, în funcţie de stadiul bolii şsi aspectul pielii.
Acneea poate avea forme diverse, de la simple comedoane (puncte negre) în zona T-ului facial, pana la leziuni inflamate, proeminente, papuloase sau pustule (leziuni cu puroi). Uneori apar forme severe, combinate, cu leziuni nodulare , mari , inflamate, chisturi, pustule, cicatrici.
Cicatricile post acnee beneficiază pentru atenuare, de proceduri diverse, adaptate tipului şi vechimii acestora (microdermabraziune, peeling-uri chimice, IPL, radiofrecvenţă)
2. Melasma sau alte tulburări pigmentare
Melasma se manifestă prin pete maronii, localizate pe zona centrală a feţei, zona perioculară, mandibulară sau deasupra buzei superioare.
În afara unei predispoziţii genetice pentru această afecţiune, ea poate fi declanşată de anumite medicamente şi cosmetice, disfuncţii hormonale, tratamente contraceptive, medicamente pentru controlul greutăţii, însă unul dintre factorii cei mai importanţi este expunerea solară. Expunerea la radiaţii UV intensifică aceste pete, ele devin mai evidente în timpul verii, contrastând cu restul pielii sănătoase. Tratamentul este complex şi asociază proceduri depigmentante, variante diverse de peeling chimic.
Petele pigmentare, lentiginele solare, pistruii (efelidele) beneficiază de tratament în funcţie de aspect şi localizare; se poate opta pentru peelingul chimic sau utilizarea luminii intens pulsate.
3. Rozacea

- afecţiune frecventă de obicei la femei , dupa 40 ani;
- se manifestă printr-o înroşire a pielii , iniţial episodică, apoi permanentă, cu prezenţa la nivelul feţei de vase mici, dilatate (cuperoza facială);
- în stadiile avansate, apar leziuni proeminente, papule şi pustule;
- tratamentul este adaptat fiecărui stadiu de boală şi urmăreşte corecţia factorilor declanşatori, a factorilor care întreţin boala, reducerea eritemului sau a vaselor dilatate prin folosirea luminii intens pulsate şi a laserului.
4. Pilozitate excesivă facială sau corporală.
- afecţiunea se poate datora unor cauze genetice sau dezechilibre hormonale.
- cele mai noi proceduri pentru reducerea acestei pilozităţti se referă la utilizarea laserului şi a luminii intens pulsate.
- pentru evitarea efectelor nedorite sau a unui numar exagerat de sedinţe, selecţia cazurilor care au indicaţie de tratament este realizată de medicul specialist, de asemenea şi urmărirea tratamentului.
5. Îmbătrânirea cutanată
Ritmul de viaţa, regimul alimentar, expunerea solară, trecerea anilor, factorii genetici îşi pun amprenta asupra aspectului pielii;
Pielea îşi pierde treptat strălucirea, gradul de hidratare, se ridează, devine pigmentată, roşie sau flască, obrajii îşi pierd volumul.
Sunt combinate o serie de tehnici astfel încât beneficiul pacienţilor să fie maxim :
- mezoterapia
- lumina intens pulsată
- tratamentele laser (rejuvenare, Skin – tightening)
- procedurile dermatocosmetice complexe
- microdermabraziunea
- radiofrecvenţa tripolară
- injectarea de toxină botulinică
- tratamentul ridurilor cu acid hialuronic




